Nu lăsa ca întristarea
Să te tulbure prea tare,
Să-ți îngreuneze vina.
Ea-ți întunecă lumina
Chiar pe cea mai grea cărare
Și-ți stoarce lacrimi amare.

Prin tunelul încercării,
Disperarea ți-ar sufla
De prin hăurile-adânci
În lumină, chiar atunci
Când ești mai lipsit de ea,
Când te cuprinde negura.

Întristarea ofilește
Toate florile nădejdii
Și târăște-ntreaga viață
Pe-un teren cuprins de ceață,
Spre pierzare și primejdii;
Cum nici nu puteai gândi.

Fiii mei, voi totdeauna
Să aveți nădejdea tare.
Nu-i mai tare ca nădejdea
Frica când privești primejdia,
Nici un alt dușman sub soare.
Ajutor e Dumnezeu cel Mare.

Precum molia și cariul,
Astfel roade și-ntristarea.
Dar cel credincios nu-și lasă
Scutul nădejdii acasă,
Nici doborâtă-ncredințarea
Ce i-a luminat cărarea.

Că oricât ar fi de-adâncă
Și de grea nenorocirea,
Tu fii tare, nu te plânge!
Prin răbdare vei învinge
Negura și asuprirea,
Trăind prin har neprihănirea.

Credința ta să fie-activă.
Pân’ la capăt vei învinge
Orice vânt ți-ar fi-mpotrivă
Să te ducă în derivă.
Orice valuri s-ar încinge,
Nădejdea nu-ți vor frânge.
Amin.
(Marți, 24 noiembrie 2020)